Am câţiva apropiaţi care în mod sincer nu înțeleg de ce îmi place să alerg. Mai sunt și cei care întreabă doar ca să facă mișto sau care pur și simplu au hotărît că ăștia care aleargă-s duși cu pluta. Răspunsul de mai jos este pentru toţi. Deşi e centrat pe alergat, se potriveşte într-o anumită măsură şi la biciclit, înot…..
- Pentru că, momentan, am cu ce. Dacă plecăm un pic privirea, observăm că de pelvisul nostru a înfipt Dumnezeu sau, ca să-mi lărgesc publicul cititor, evoluția nedirijată, două bucăți picioare. Ele, scrie la carte, sunt proiectate în primul rând pentru mers și alergat, de aia dacă le vei folosi doar pentru a apăsa pe accelerație sau a le balansa pe scaunul de la birou…. când te vei uita în jos, peste câţiva ani, n-o să le mai vezi, din cauza unei proemințe adipoase, numită ştiinţific burtihan. 🙂 Spun asta din proprie experienţă.
Pentru că-s programat genetic. E o chemare strămoșească, primitivă. 🙂 Rămânand în același registru, tot la carte scrie că de-a lungul istoriei noastre bărbații s-au ocupat cu vânătoarea. Fiind foarte slab echipaţi pentru asta….au avut doar două arme principale: creierul şi rezistenţa la alergare. La viteză specia noastră nu stă prea bine. Usain Bolt, cu ai săi 45 km/h… poate fi depăşit lejer de un iepure sau o vulpe. Ceea ce ne avantaja era REZISTENȚA. Ah, şi lucrul în echipă. Dacă ai destui oameni, poţi vâna şi-o antilopă. 🙂 Teoretic, alergarea pe distanţe lungi nu e apanajul unor specimene “făcute pentru asta”. Suntem toţi capabili de asta, evident, după ce ne reactivăm genele atrofiate.
- Pentru că-s introvertit şi-mi place Solitudinea (a nu se confunda cu izolarea), iar alergatul e un mod foarte plăcut de a fi singur cu gândurile tale, chiar dacă alergi alături de alţii.
- Pentru copiii mei. Ca părinţi, fiind noi aşa mai deştepti, puternici şi “maturi”, ne e la îndemână să folosim educaţia bazată pe pedeapsă-recompensă, cu explicaţii minime de genul “că aşa am spus eu!”. Totuşi, am eu aşa am un feeling ce tinde spre convingere că educaţia prin exemplul personal, cu explicaţii coerente şi constante, e mai eficientă în timp şi mai puţin predispusă abuzului. Ce-i drept, asta înseamnă că trebuie mult timp petrecut cu copiii, altfel nix comunicare şi model parental. Dacă tot mă “admiră” când mă enervez în trafic, mă cert cu soţia sau pierd timpul pe facebook, atunci hai să mă vadă şi că alerg, citesc, donez……
- Pentru că mă face să ies din mine şi să mă gândesc la Dumnezeu, oameni, lume, într-un mod profund diferit de cel uzual. Multiplul campion mondial la ultra-maratoane, Yannis Kouros, vorbea de momentele de decorporalizare, apropiate ca experienţă de moartea clinică. Nu, nu trebuie ajuns până acolo, dar efortul prelungit (asumat) cauzeaza un stres benefic organismului și probabil forțează mintea să facă noi combinații de conexiuni neuronale.
- Cheltuiești niște bani dar devii mai bogat, adaugi în cont noi experiențe transformatoare, dar și noi prietenii. Cum altfel aș fi putut petrece 2 ore faine cu Andrei Rosu? 😛 Recomandat celor care merg mai mult pe “a fi” decat pe “a avea”.
- Pentru că, se pare, privind retroactiv, mă atrag minoritățile/sectele. 🙂 E antrenant și provocator să trăiești în Romania avand o confesiune minoritară, în chirie, părinte adoptator, fost si viitor asistent social, ș.a.m.d.. 🙂
- Pentru că, pe langă cele de mai sus, cică te ajută și să slăbeşti sănătos.
- Restul beneficiilor asociate sportului în general sunt f uşor de găsit, nu le mai enumăr.
Cam atat. Pax.
0 Comments